Mănăstiri

Mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci din Chevetogne ( Monastère de l'Exaltation de la Sainte Croix de Chevetogne, Moustî del Sinte Croes da Tchevtogne, nl De Klooster an Chevetogne), e o mănăstire benedictină catolică slujind în două rituri: bizantin și latin. Aceasta se află în satul omonim, situat la aproximativ egală distanță între orașele Luxemburg și Brussel/Bruxelles, în Condroz.

  Istoric 

 Mănăstirea a fost înființată în anul 1925 de Dom Lambert Beauduin (1873-1960), căruia îi venise ideea fondării unei asemenea mănăstiri în urma participării sale la curentul de reînnoire liturgică din Belgia. Ocazia s-a ivit odată cu publicarea, de către papa Pius al XI-lea, a scrisorii Equidem Verba (1924), scrisoare în care Suveranul Pontif atrage atenția primatului ordinului benedictin asupra problemei unității creștinilor. Astfel, în luna decembrie a anului 1925 Părintele Beauduin se instalează cu câțiva frați la Amay-sur-Meuse (dieceza de Liège), de unde comunitatea s-a mutat la Chevetogne (dieceza de Namur) în 1939. La 11 decembrie 1990 mănăstirea din Chevetogne a fost ridicată la rangul de abație. nef Încă de la începuturile comunității, Dom Beauduin a lansat revista ecumenică Irénikon, consacrată căutării unității între bisericile creștine. Primul număr al revistei apare în aprilie 1926 și publicarea ei continuă până astăzi, trimestrial. Mănăstirea are o editură (care a publicat, între altele, traduceri ale cărților de cult bizantine în limba franceză) și organizează colocvii teologice încă din anul 1942. Unii consideră că lucrarea comunității de la Chevetogne a contribuit la evoluția atitudinii Bisericii catolice în favoarea ecumenismului (căutare a unității între Biserici printr-un dialog sincer, onest și pe picior de egalitate), care va și deveni doctrină oficială a Conciliului II Vatican (1962-1965). 

  Mănăstirea 

 Castelul, care reprezintă clădirea principală a mănăstirii, a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către Charles Delvaux de Fenffe, stăpânul domeniului Chevetogne. Începând cu anul 1903 castelul a fost ocupat de călugării benedictini de la Ligugé, care fuseseră exilați din Franța în urma legilor anticoncregaționiste de la sfârșitul secolului XIX. Aceștia l-au cumpărat, au făcut câteva amenajări și au locuit aici până în 1923, când s-au putut reîntoarce în Franța. Tot ei au construit și Casa Betania (Maison de Béthanie), la 500 m de mănăstire, pentru a putea primi pelerinii și închinătorii. După plecarea lor, castelul a fost închiriat câțiva ani unor particulari, iar între 1932 și 1938 a fost din nou loc de refugiu, de data aceasta pentru iezuiții spanioli. Din iunie 1939 călugării de la Amay-sur-Meuse s-au instalat aici, formând comunitatea de astăzi. 

  Bisericile mănăstirii În afară de capela din incinta mănăstirii, la fiecare din cele două extermități ale castelului a fost ridicată câte o biserică: la sud, o biserică bizanină, la nord, o biserică latină. 

     Biserica bizantină   Biserica bizantină, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci, situată în partea de sud a mănăstirii, a fost construită între 1955 și 1957. Iconostasul bisericii este opera pictorului rus George Morozov (1900-1993). Frescele sunt opera a doi pictori greci, Rhallis Kopsidis și Ghiorghios Chochlidakis, care s-au inspirat, ca stil, din școlile iconografice macedoneană (secolele XI-XIV) și cretană (secolele XIV-XVII). Programul iconografic este cel tipic al epocii împăraților Paleologi (secolele XIII- XIV). Altarul a fost decorat, de o echipă de pictori conduși de L. Raffin, în stilul frescelor sârbești vechi. 

      Biserica latină   Biserica latină a mănăstirii, dedicată Mântuitorului, situată în partea de nord a mănăstirii, a fost construită între 1981 și 1988. Ea se inspiră din planul bazilical (atrium, naos etaltar). Prima piatră la temelia bisericii provine de la Muntele Sion de la Ierusalim, și a fost pusă la 2 noiembrie 1981 de arhiepiscopul de Canterburry, Robert Runcie, și de cardinalul Godfried Danneels, arhiepiscop de Malines. Biserica a fost sfințită la 11 mai 1996 de episcopul de Namur, André-Mutien Léonard, aistat de , évêque de Namur, asistat de Monseniorul Ph. Baer, episcop emerit de Rotterdam. Biserica este ornată cu două fresce de inspirație romană, datorate unuia din cei mai cunoscuți iconografi ruși contemporani, arhimandritul Zenon. de deux fresques d’inspiration romane dues au moine iconographe russe, l’archémandrite Zénon: una, în atrium, reprezintă Ierusalimul ceresc, alta, în absida altarului, reprezintă pe Hristos în slavă (Maiestas Domini). Pe sol, în atrium, este figurat un labirint simbolizând căutarea lui Dumnezeu de către ființa umană.

  Imagini

Mănăstirea Carmelitană din Luncani

Această Mănăstire, este "un loc de reculegere, rugăciune şi pelerinaj, deschis tuturor celor de bunăvoinţă, pentru o Europă unită, un omagiu adus poporului român pentru mărturia eroică a credinţei sale creştineşti atât în trecut cât şi în prezent. Pentru pacea generală, libertatea, adevărul, dreptatea, speranţa şi întelegerea între oameni".      Mănăstirea se află la 15 km de oraşul Bacău, amplasată la poalele unei păduri din satul Luncani. Se întinde pe o suprafaţă de 11654 mp şi este compusă din mai multe clădiri (Biserica, Casa călugărilor şi două case de reculegere în care se află şi comunitatea surorilor) care se încadrează în mod armonic cu vecinătăţile şi mediul natural al zonei.      Toată construcţia a fost realizată din ofertele membrilor Familiei Carmelitane din Italia, semn concret pentru a aminti cei două mii de ani de la venirea lui Cristos,semn de comunione pentru o Europă unită în credinţă. Acest centru de spiritualitate, loc de rugăciune si de reculegere, este o realitate unde pămăntul şi cerul au posibilitatea să se întalnească. În acest loc călugării carmelitani desfaşoară o activitate pastorală destul de intensă, fie cu grupurile de copii, tineri sau adulţi, preoţi sau persoane consacrate care vin pentru a se reculege una sau mai multe zile, fie cu credincioşii care vin în mod deosebit Duminca la Sf. Liturghie sau în timpul săptămanii pentru a trăi momente intense de viaţă spirituală.         

            Misiunea călugărilor este multiplă; colaborăm cu Centrul de zi ”Casa Albert” unde copiii şi tinerii paleativi au parte de îngrijire nu doar sanitară dar şi spirituală. Desfaşurăm şi alte activităţi cu copiii şi tinerii din Luncani şi în bună armonie colaborăm cu parohul de care aparţine comunitatea noastră, adică de parohia Trebeş. O strânsă colaborare o avem cu parohia Mărgineni unde suntem implicaţi în mod deosebit în pastoraţia tinerilor. Pe langă faptul că ne străduim să facem tot posibilul ca oricine vine la noi să trăiască din plin experienţa spirituală de rugăciune şi meditaţie, avem şi misiunea de a creşte în viaţa spirituală printr-un program de rugăciune şi formare la nivel personal şi comunitar pentru a întelege voinţa lui Dumnezeu în viaţa noastră de fiecare zi. La fel, cei care doresc să facă o experienţa a vietii religiose carmelitane, baieţi sau fete, au această posibilitate deoarece fiecare dintre comunităţi se ocupă şi de formarea viitorilor călugări carmelitani sau surori carmelitane.           

          Ne străduim să fim mărturisitorii lui Cristos în acest loc, care ne aminteşte de sfinţii noştri părinţi, care, în spiritul frăţietăţii şi al iubirii lui Dumnezeu s-au consacrat Lui în slujirea Bisericii; şi noi suntem în slujirea lui Dumnezeu prezent în fiecare om.      Suntem fericiţi dacă, prin intermediul acestei pagine web, vom putea să propovăduim Evanghelia lui Cristos, făcând cunoscută vouă, cei care ne citiţi, acest loc de reculegere, dăruidu-vă posibilitea de a ne cunoaşte şi, cunoscăndu-ne, să trăim momente intense de viată spirituală. 

 IMAGINI

Biserica și mănăstirea Șumuleu Ciuc

    Una din monumentele cele mai cunoscute ale Transilvaniei, monument arhitectural, cel mai important şi cunoscut loc de pelerinaj al Transilvaniei. Construit între anii 1804-1834, pe baza planului elaborat de arhitectul Schmidt Konstantin din Târgu-Mureş în stil baroc. Din această perioadă 22 de ani (1802-1825) au trecut până la terminarea structurii, finisajul interior original fiind predat în anul 1834. A urmat o perioadă de lucrări minore, biserica căpătând forma actuală în 1876. A fost sfinţit în data de 20 august 1876 de episcopul Fogarassy Mihály. Prima atestare documentară a prezenţei ordinului franciscanilor în Şumuleu datează din 1352, când au servit deja catolicii din Moldova pornind din Şumuleu. În 1400 papa Bonifaciu al IX.-lea permite franciscanului Alvernoi Bertalan fondarea a 4 mănăstiri pe teritoriul episcopiei romano-catolice din Alba Iulia. Una dintre aceştia este mănăstirea din Şumuleu care apare în acte sub numele "Billich". Franciscanii stabiliţi aici au fondat sub patronatul soţiei voievodului Moldovei, Losonczi Margit o mănăstire în Bacău încă din anul 1390. Construirea bisericii gotice, care se afla pe locul bisericii actuale se poate data tot în această perioadă. Prima buserică în stil gotic, construită de franciscanii observanţi a fost renovată în 1442-48, din donaţia lui Iancu de Hunedoara făcută pentru comemorarea victoriei asupra turcilor în bătălia de la Sântimbru de Mureş din 1442. Biserica a fost lărgită în mai multe rânduri, cele mai importante fiind cele din 1530 şi 1649. Trupele lui Székely Mózes, paşa Ali şi Thököli au făcut pagube importante în campaniile lor militare în Secuime. 

    Pe la începutul anilor 1800 biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru masa mare de pelerini care vizitau Şumuleul. Biserica veche a fost demolată în 1802, în locul căreia a fost construită biserica actuală. Din biserica veche au rămas numai fragmente minore, zidite în pereţii bisericii actuale. Podoaba bisericii actuale este Statuia Maicii Domnului făcătoare de minuni aşezată pe altarul principal al bisericii. Sculptura din tei reprezintă Maica Domnului având în braţe pe micuţul Isus aşa cum este descrisă în Cartea Apocalipsei - "Femeia Îmbrăcată în Soare". Sculptura care se datează probabil din secolul al XVI-lea sculptată dintr-un trunchi de tei, vopsită, aurită, este cea mai mare sculptură votivă cunoscută în lume, având înălţimea totală de 227 cm. A fost sculptat foarte probabil intre anii 1515 şi 1520, de către un autor local necunoscut, dar istoricii de artă converg spre un discipol neidentificat al sculptorului Veit Stoss. În Ciucul de Jos se găsesc alte câteva sculpturi care sunt probabil opera aceluiaşi sculptor. Potrivit legendei, în preajma unui pericol care ameninţă Secuimea, faţa statuii se schimbă, rana de pe obraz, pricinuită de sabia unui tătar, sângerează. De-a lungul secolelor s-au consemnat numeroase astfel de evenimente, precum şi unele minuni legate de statuie. A fost aşezat pe altarul principal cândva în 1664-65 de către Domokos Kázmér, guardianul mănăstirii. De-a lungul secolelor s-au împlinit foarte multe din rugăciunile spuse în faţa statuii Sfintei Fecioare. De statuie se leagă mai multe minuni. Nu o dată a strălucit atât de puternic, încât a luminat întreaga biserică. De multe ori, înaintea unor mari catastrofe şi primejdii, faţa statuii s-a arătat mâhnită. În timpul invaziei turco-tătare din 1661, când biserica a fost incendiată, statuia a rămas nevătămată. Conform tradiţiei, unul din conducătorii tătari, văzând că statuia este un obiect preţios, a vrut s-o ia ca pradă de război. Statuia s-a îngreunat atât de tare, încât carul tras de opt perechi de boi nu a reuşit să o transporte. Atunci conducătorul tătar a lovit-o cu sabia, însă mâna i-a căzut paralizată. Urmele loviturilor se văd şi astăzi pe faţa şi gâtul statuii. În semn de recunoştinţă pentru împlinirea rugăciunii, credincioşii au donat Maicii Domnului obiecte votive din metal, de diferite mărimi, reprezentând inimă, picior, mână, cărucior etc. Cele din aur şi argint au fost vândute la începutul secolului al XIX-lea, suma obţinută fiind folosită la construirea bisericii. Cea mai mare parte a obiectelor votive este din secolul al XVIII-lea şi sunt aşezate pe cele două panouri, de o parte şi de alta a statuii Sfintei Fecioare. Plăcile votive realizate din marmură şi donate bisericii începând cu anii 1940 dovedesc că Sfânta Fecioară îndeplineşte şi astăzi multe din rugăciunile credincioşilor. 

    Date despre biserică: Amvonul a fost sculptat şi pictat tot de Papp Miklós în 1835. Sculptura laterală înfăţişează apariţia Sfântului Duh şi pe cei patru evanghelişti, cea a uşii pe Moise prezentând Domnului tăbliţele cu cele 10 porunci, iar cea superioară pe Arhanghelul Mihail. Decoraţia mobilierului îi înfăţişează pe Sfântul Augustin cu doi diaconi şi pe Sfânta Fecioară cu îngerii. Altarul principal a fost terminat destul de târziu, în anul sfinţirii bisericii, iar fundalul şi coroana de deasupra datează din 1848. Corul a fost construit în 1831 de meşterul Pfeifer Antal din Gheorgheni, iar uşile intrării principale au fost realizate în 1838 de meşterul Názán Félix. Icoana altarului Sfântului Francisc este lucrarea pictorului clujean Csűrös Ferenc (1839). Pictura din partea superioară îl reprezintă pe Sfântul Nicolae. 

Altarul Sfântei Ana este donaţia baronesei Henter Anna, văduva lui Rakovszky Márton (1839). Icoanele altarului - Sfânta Ana, Sfânta Apolonia şi scena Naşterii Domnului - sunt creaţii ale lui Papp Miklós. Altarul Sfântului Ion Botezătorul a fost ridicat în 1840 din donaţia lui Lukács János, comerciant din Miercurea-Ciuc, şi soţia sa, Mánya Sára. Pictura superioară o înfăţişează pe Sfânta Sára, iar cea inferioară pe Maria Magdalena. Întregul altar este opera lui Papp Miklós. Altarul Sfântului Anton a fost construit în 1843 din donaţia lui Zakariás Antal din Braşov. Vechea pictură a fost donată în 1931 capelei din Ocna de Sus, în acelaşi an fiind pictată cea actuală de artistul clujean Szopos Sándor. Tabloul înfăţişându-l pe Sfântul Bonaventura, a fost pictat de Papp Miklós. Icoana altarului Sfântei Elisabeta a fost pictată în 1938. Altarul a fost construit în 1836 din donaţia lui Bálint Ignác şi a soţiei sale, Bors Julianna, fiind iniţial dedicat Sfântului Ignaţiu. Pictura veche, înlocuită în 1938, se află în corul bisericii. În câmpul superior este prezentată Sfânta Iuliana, iar în cel inferior Cina cea de taină, ambele fiind creaţii ale lui Papp Miklós. Altarul Sfântului Ioan din Nepomuc este donaţia familiei Botsavitzi János (1835). În partea superioară este prezentată vizita Sfintei Elisabeta, iar în cea inferioară este înfăţişat Sfântul Vendel. Întregul altar este opera lui Papp Miklós. Autorul picturii altarului Sfintei Margareta de Cortona este necunoscut. Statuia Sfântului Rege Ştefan şi a Sfântului Rege Ladislau, aflate de o parte şi de alta a statuii Sfântei Fecioare Maria, au fost sculptate la Gröden în Tirol (1905) şi sunt opera artistului Iosif Runggaldier. Statuile Sfântul Iosif şi Sfântul Anton sunt creaţia sculptorului Vágó Gábor (1938), iar statuia Sfânta Tereza a fost donată bisericii în 1933 de doamna dr. Hegyi Jenőné (Budapesta). 

Basoreliefurile montate pe uşa sacristiei şi a coridorului sunt opera sculptorului Vincefi Sándor (1980) din Miercurea-Ciuc şi prezintă momente semnificative din istoria Şumuleului, respectiv scene din viaţa Sfântului Francisc. Cele de pe speteaza scaunelor din nava bisericii, creaţie a artistului Imets László din Miercurea-Ciuc (1980), înfăţişează portrete ale unor sfinţi maghiari şi franciscani. La intrare, în partea dreaptă este capela patimilor lui Isus, iar în stânga se păstrează piatra funerară a lui Mikes Kelemen, căpitan suprem din Trei Scaune (1686). Cea mai veche orgă a bisericii atestată documentar a fost cumpărată la Braşov în 1659, fiind construită de Eperjesi János. Distrusă în timpul invaziei turco-tătare din 1661, este reconstruită în 1664 de P. Joannes Kájoni. Această orgă, reparată în 1759, este înlocuită în anii 1858-1859 de P. Simon Jukundián cu cea făcută de Kolonics István, constructor de orgi din Târgu-Secuiesc. Orga actuală a fost construită de firma Wegenstein şi Fii din Timişoara, după planurile lui Geyer József, profesor la şcoala superioară de muzică din Budapesta. Având 40 de registre şi 2824 de tuburi, este una din cele mai moderne orgi din ţară. În 1991 a fost recondiţionată de dr. Walter Kindl, dirijor al corului catedralei din Timişoara, în colaborare cu Hermann Binder, constructor de orgi din Sibiu. Vitraliile sunt din anul 1905, provin din atelierul lui Schlein Richard din Grottau (Cehia) şi-i reprezintă pe Sfântul Emeric, Sfânta Elisabeta, Sfântul Francisc, Sfânta Margareta, Sfântul Iosif, Sfântul Ioan de Capistrano, Sfânta Clara, Sfânta Cecilia şi Sfânta Ágnes. Vitraliul cu Sfântul Francisc este donaţia avocatului Fejér Antal şi a soţiei sale, Száva Margit, iar cel al Sfântei Cecilia a văduvei Melik Istvánné din Remetea. Pe vitraliile montate deasupra uşilor intrării principale pot fi văzute monograma numelor lui Isus şi a Sfântei Maria, respectiv simbolul franciscanilor. Bolta bisericii a fost construită de meşterul Erőss József din Târgu-Secuiesc. Mănăstirea franciscană Construit între anii 1733-1779 în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania. În curtea interioară a mănăstirii se află statuia lui Kájoni János (Iohannes Caioni) (1629-1687) opera sculptorului Ferencz Ernő (1972). În mănăstire a funcţionat tipografia lui Kájoni între anii 1675-1854, mănăstirea fiind un centru cultural important al zonei. Mănăstirea a fost devastată în repetate rânduri (1553, 1601, 1661, 1694 şi 1705). Începănd cu anul 1668 în mănăstire a fost organizat învăţământul de nivel mediu din zona Ciucului, şcoala de aici fiind predecesoarea actualului Gimnaziu Márton Áron. Biblioteca franciscană, în anul 1941 păstra încă 124 incunabule, din care în prezent au rămas numai 6. În anul 1985 în peretele refectoriului cu ocazia unei reparaţii s-au găsit o serie de manuscrise, incunabule şi alte cărţi valoroase, ascunse de franciscani de autorităţile comuniste, dar din păcate multe dintre ele au suferit pagube ireversibile. Cele 14 volume restaurate până la ora actuală, printre care şi nepreţuitul Codex Kájoni şi 8 incunabule sunt în tezaurul Muzeului Secuiesc al Ciucului. Biblioteca păstrează - printre altele şi lucrările în latină a istoricului franciscan Losteiner Leonárd (Transylvaniae et Siculae descriptio; Topographica).  

Imagini